Un organ nu poate suferi vreo schimbare importantă fără ca la aceasta să nu participe și alte organe.

F. Vicq d'Azyr (1788)

Există 2328 rezultate în dicționar. ,
Caută în dicționar
Termenul începe cu Conține Căutare exactă Căutare aproximativă
Toate A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T U V W X Y Z
Termen Definiție
BACTERIOFAG

(FAG) — virus care are proprietatea de a distruge bacterii. Bacteriofagul este alcătuit dintr-o capsidă sau înveliș proteic, în care se află o moleculă de ADN (sau ARN viral) și un pedicel sau coadă. În prezența unei bacterii, fagul este adsorbit la suprafața celulei susceptibile, dizolvă membrana celulară bacteriană și prin pedicel injectează ADN-ul specific în bacterie, pe care o infectează. Bacteriofagii pot fi: virulenți și nevirulenți sau temperați. În primul caz, ADN-ul injectat, care reprezintă purtătorul informației genetice, se reproduce (replică) pe baza substanțelor gazdei, după care bacteria este distrusă — lizată) această comportare reprezintă ciclul litic sau vegetativ, iar particulele noi de virus sunt eliberate în mediu. În cazul secund, fagii temperați, după infecție, se pot replica și pot liza bacteria (ciclu litic) sau pot rămâne într-o stare neinfecțioasă („stare de profag”), când se fixează în cromozomul bacteriei și se divide sincron cu acesta, comportare denumită lizogenie sau ciclu lizogenic; fixarea profagului are loc într-o poziție specifică din profag și o poziție specifică („poziția profagului”) din cromozomul celulei gazdă. Trecerea profagului în stare litică are loc spontan sau poate fi indusă cu raze ultraviolete ș.a.; includerea — desprinderea profagului din cromozomul celulei gazdă are loc prin crossing over. Bacteriile lizogene, purtătoare de profag, sunt imune la reinfecția cu același fag, dar au potențialul genetic de a produce fagi. Genele bacteriale pot fi transferate de la o celulă la alta de către fagii temperați. Virușii lizogeni purtători ai unor gene bacteriale au fost numiți fagi transductanți; acești fagi — la o nouă infectare — pot trasfera în noua celulă gazdă una sau două gene preluate din cromozomul celulei gazdă în ciclul anterior. V.TRANSDUCŢIE.