Elementele (sistemele) componente ale individului nu reprezintă niveluri de organizare a materiei vii, ci doar niveluri de integrare.

N. Botnariuc

Andrea Cesalpino

Andrea Cesalpino - Renumit naturalist al secolului al XVI-leaMarele naturalist Andrea Cesalpino (1519-1603) s-a ocupat cu studiul diverselor domenii ale biologiei, reușind să obțină rezultate interesante de mare importantă pentru dezvoltarea științelor biologice.
S-a născut în anul 1519 la Arezzo și a murit în anul 1603 la Roma.
Din copilărie a fost atras de studiul științelor naturii. El a studiat la Pisa filosofia şi medicina, iar la vârsta de 35 de ani a devenit profesor de medicină și farmacologie, precum şi directorul grădinii botanice din Pisa.
Datorită meritelor sale este chemat la Roma de Papa Clemens al VLII-lea pentru a fi medicul său personal.

Mai târziu, pe baza cunoștințelor acumulate în domeniul biologiei vegetale, încearcă să formuleze idei şi metode noi în clasificarea plantelor, susținând că la baza întocmirii unor sisteme naturale trebuie să stea criterii obiective şi complexe, reprezentate de cele mai importante caractere ale plantelor; nu reușește însă să le aplice consecvent. În sistemul său de clasificare şi să tragă concluziile cele mai concludente.
De plantis libri XVI Andrea Cesalpino elaborează o clasificare nouă a regnului vegetal, pe care o publică în anul 1583 în lucrarea: „De plantis libri XVI", (Cartea plantelor din secolul XVI), unde descrie peste 1 500 specii de plante, dintre care foarte multe sunt citate pentru, prima dată în știință. Pentru grupele mari de plante el folosește clasificarea lui Teofrast, care cuprinde arborii, arbuștii, ierburile, la care adaugă plantele fără seminţe, în care include algele, ferigile, muşchii, ciupercile şi coralii. În această clasificare, el acordă o mare atenție organelor de fructificare, ținând seama de poziția, forma şi modul de diferențiere a fructelor.
Andre Cesalpino nu este numai un sistematician, ci şi un fiziolog preocupat, mai ales, de unele probleme de fiziologie vegetală. Astfel, el caută să explice problema circulației sevei, comparând vasele conducătoare cu venele animalelor, iar coletul, cu inima.
Descrie amănunțit numeroase semințe, poziția embrionilor în ele, procesul de germinare şi principalele etape ale dezvoltării plantelor.
Acumulând o vastă experiență în domeniul biologiei vegetale, el încearcă să explice rolul biologic al diferitelor organe ale plantelor, dar ajunge la concluzii scolastice, lipsite de conținut biologic, fiind dominat de ideile preconcepute, elaborate în științele biologice de predecesorii săi.
Astfel, el arată că tulpina este organul care îndeplinește funcția de reproducere, coletul reprezintă inima şi sediul sufletului care comunică prin măduva lemnului cu organele de fructificare şi anume cu semințele, care în acest fel sunt şi ele însuflețite.
Deşi porneşte de la unele criterii foarte juste, utile şi foarte necesare întocmirii unui sistem natural al regnului vegetal, Cesalpino, în final, ajunge, din păcate, la criterii şi descrieri fanteziste, lipsite de orice fel de obiectivitate, îndepărtându-se foarte mult de realitate.
Andre Cesalpino are însă meritul că nu s-a limitat numai la studiul plantelor din punct de vedere sistematic, ci a încercat să le clasifice şi după unele criterii morfologice şi fiziologice.
Fiind atras foarte mult de studiul anatomiei, el s-a ocupat de studiul sistemului vascular şi de circulaţia sângelui. Cercetările sale au dus la descoperirea unei erori fundamentale din teoria galenică, care atribuia ficatului un rol important în circulația sângelui.
Reuşeşte pentru prima oară să descrie mica circulaţie, arătând că sângele cald din ventriculul drept ajunge în plămâni prin intermediul „venei arterioase" şi este trimis mai departe cu ajutorul anasto- mozelor în artera venoasă, care pătrunde în ventriculul stâng al inimii.
Andre Cesalpino a cunoscut foarte bine că „sângele care vine de la inimă la plămâni se răspândește în capilare, intrând astfel în contact cu aerul care scaldă extremitatea bronhiilor, şi că acest aer scade căldura sângelui, nu prin contact direct", cum a explicat Claudius Galen, „ci prin vecinătatea sa cu vasele". Prin această explicație el reușește să elimine o greșeală a teoriei galenice, aceea a pătrunderii directe a aerului în sânge prin contact imediat.
Deși în diverse aspecte nu a reușit să elucideze diferitele probleme ridicate în timpul cercetărilor sale, el a căutat să le pună în faţa altor cercetători care l-au urmat, pentru ca aceștia să le dea o explicație cât mai corectă, fiind de o mare utilitate înțelegerii proceselor biologice evolutive.

Prev Next
emil-pop

Emil Pop, (1897—1974) întemeietorul palinologiei româneşti. Marele savant român s-a născut la 13 aprilie 1897 la Alba Iulia unde urmează şcoala primară. Studiile liceale le termină la Braşov în 1915. În anul 1...

Read more

Biologi români