(engl. exit — ieșire) — termen propus de W. Gilbert (1978) pentru a indica porțiunile informaționale codante din genele eucariote (din ADN), recopiate în mARN (tARN și rARN) activ în sinteza proteinelor (porțiunile excedentare de nucleotizi din genă, noninformaționale, necodante, lipsă din mARN), care separă exonii, au fost numite introni. Secvențele funcționale ale genei au primit denumirea de exoni deoarece ele ies din nucleu pentru a funcționa în citoplasmă). Cercetarea structurii câtorva sute de gene din organisme superioare a relevat că discontinuitatea sau fragmentarea acestora este un fenomen foarte general la eucariote (și la unii viruși animali). Constatarea că segmentul bicatenei de ADN dintr-o genă particulară este mult mai lung decât segmentul monocatenei de mARN matur transcris pe gena respectivă a fost făcută de P. Sharp (in 1977) care a cercetat multiplicarea unui adenovirus (responsabil de infecții respiratorii la primate). Același fenomen a fost constatat și la virusul simian 40 — SV40, de unde s-a tras concluzia că genele acestor viruși sunt în general, asemănătoare acelora ale ființelor pe care le parazitează. Porționarea genelor poate fi relevată prin hibridarea mARN matur cu ADN din gena pe care a avut loc transcripția: la nivelul exonilor ADN și mARN, datorită complementarității se vor asocia formând regiuni hibride bicatenare, iar intronii vor forma bucle monocatenare în afara hibridului. În genă, poziția exonilor (ca și poziția intronilor) este stabilă, în timp ce numărul și mărimea acestora variază foarte mult de la o genă la alta. Astfel, gena ce codifică actina (proteina esențială pentru mobilitatea celulară) posedă doi exoni (și un singur intron), gena ovalbuminei (albușul oului) posedă 8 exoni (și 7 introni), iar gena ce codifică catenele lungi ale colagenului (proteina țesutului conjunctiv) posedă 41 exoni (și 40 introni) etc. La organismele superioare există și gene unitare (ca și la bacterii ce nu conțin introni), de exemplu, genele ce codifică formele alfa și beta de interferon, genele ce codifică histonele ș.a. Transcripția genelor eucariote dă naștere unei molecule de ARN premesager ce include toți exonii și toți intronii. Apoi, într-o etapă ulterioară are loc maturarea, care constă în tăierea (excizia) moleculei de ARN premesager la granița dintre exoni și introni cu eliminarea intronilor, după care — prin prelucrare enzimatică — exonii sunt reasociați (sudați), într-un mARN matur, cu o structură continuă de ribonucleotizi (ca și la bacterii), care iese din nucleu și este activ în translație. Excizia — sudarea este realizată de enzime speciale care recunosc cu precizie frontierele între exoni și introni, astfel că se prezervă cadrul de lectură al nucleotizi lor în ARN mesager. V. INTRONI.