Nu există nimic care să ne împiedice  să considerăm organismul ca un mesaj.

N. Wieher

Georges Louis Buffon

Georges Louis Buffon

Marele naturalist Georges Louis Buffon s-a născut la Montbard nu de­parte de Dijon, în anul 1707, în acelaşi an cu ilustrul naturalist su­edez Charles Linne, şi moare la Paris în anul 1788.

În tinereţe a călătorit în Franţa, Italia şi Anglia. În Italia este profund impresionat de capodoperele sculpturii, picturii şi arhitec­turii, de pitorescul munţilor, văilor şi al vulcanilor.

În Anglia, după ce se perfecţionează în cunoaşterea limbii en­gleze, traduce diferite lucrări de matematică, fizică şi ştiinţe naturale. Aşa, studiază şi traduce din operele lui Newton, pentru care avea o mare admiraţie. Apoi, în anul 1735, traduce vestita operă a botanistului Hales, intitulată:  ”Vegetable statistics” (Statistica vege­taţiei), apărută în anul 1726.

 La vârsta de numai 27 de ani a fost ales membru al Academiei de Știinţe, pentru lucrări din domeniul botanicii. La 31 de ani şi-a descoperit vocaţia sa adevărată pentru istoria naturală, atunci când a primit însărcinarea de intendent al Grădinii regelui, „Grădina plantelor" de mai târziu.

Această însărcinare, decisivă pentru cariera sa, o datoreşte stă­ruinţei predecesorului său, Cisternay du Fay, care, pe patul de moarte, l-a indicat ca succesor în postul de intendent al grădinii.Printr-o muncă susţinută, entuziastă şi pasionată, Buffon reu­şeşte ca dintr-o grădină părăsită, să facă un aşezământ cultural, ce va deveni, în scurt timp, celebru în toată lumea. Construieşte clă­diri, sere, amfiteatre şi organizează un învăţămînt public cu un mare răsunet în rândul maselor.

Aici, sunt ţinute conferinţe şi cursuri de către chimişti străluciţi ca: Guillaume-Francois Rouelle, Pierre-Joseph Macquer, de botanişti celebri ca: Antoine de Jussieu, Bernard de Jussieu, Antoine- Laurent de Jussieu, de anatomişti şi medici renumiţi, între care Vicq d’Azyr ş.a. cursurile fiind audiate de un public numeros.

Cu ajutorul colaboratorului său Louis-Jean Daubenton, Buffon a întemeiat Cabinetul de istorie naturală, care a ajuns vestit în toată lumea.

La propunerile şi stăruinţele sale, s-au organizat expediţii ştiinţi­fice în diferite regiuni ale globului, de unde s-a colectat un vast material biologic, care a fost sistematizat în colecţii de plante, ani­male, seminţe, mirodenii şi roci.

Toate aceste călătorii ştiinţifice au făcut ca Franţa să ajungă în acel timp, în fruntea tuturor ţărilor, în ceea ce priveşte explorarea regiunilor celor mai îndepărtate ale globului.

Prin renumele pe care şi l-a creat, Grădina botanică a exercitat o puternică influenţă asupra mişcării ştiinţifice din Europa.

După o perioadă de aproximativ 10 ani, în anul 1749, Buffon pu­blică primul volum, din remarcabila sa lucrare intitulată : „Histoire naturelle, generale et particuliere“ („Istoria naturală, generală şi particulară"), care a uimit întreaga Europă. Acest prim volum cu­prinde ideile sale generale şi este o prefaţă logică a tuturor celor­lalte; după aceasta, timp de 40 de ani, până la moartea sa, au mai urmat încă 35 de volume.

Înainte de Buffon nu apăruse în Franţa, în domeniul istoriei na­turale, o operă de asemenea proporţii, care să poată sta alături de operele lui Aristotel sau Pliniu, cu care adesea a fost comparat.Asemeni acestor înaintaşi ai săi, Buffon a fost muncitor neobosit.La fel ca şi Aristotel, pentru care avea un respect nemărginit, Buffon a fost un spirit original şi inovator, un semănător de idei şi un precursor în atâtea domenii ale ştiinţelor naturii.

Cu Pliniu are comun stilul strălucit; stilul lui Buffon este însă net superior, ceea ce a făcut să se spună că mai degrabă s-ar potrivi pentru Pliniu porecla de „Buffon al romanilor", decât pentru Buffon aceea de „Pliniu al francezilor".

Prin optimismul său sănătos pe care îl degajă, prin încrederea deplină în viaţă, opera lui Buffon se distinge total de aceea a înain­taşului său roman, alterată de o filozofie întunecoasă, rezultat al cruntei tiranii îndurată de aceşti mari învăţaţi ai timpului sub dinas­tia lui Tiberiu şi Nero.

S-a spus că Aristotel a scris pentru savanţi, Pliniu pentru filo­zofi, iar Buffon pentru toţi oamenii. Acest mare adevăr îl putem cu­noaşte, numai citind operele marelui naturalist care îţi dau satisfacţia unei mari desfătări, te farmecă şi te subjugă. Însuşi el era «total îndrăgostit de opera sa - ca Pygmalion de statuia Galatheei - încât îi făcea o deosebită plăcere să o recite, să o transmită celor din jur, ca să cunoască realitatea.

În anul 1742 şi-a luat colaborator pe Daubenton, pe care l-a adus în postul de conservator şi demonstrator, anume creat pentru el, la Grădina botanică.

Această fericită inspiraţie a dus la îmbinarea armonioasă a două firi total opuse, ale căror însuşiri deosebite, dar fecunde, erau parcă formate să cerceteze, să observe şi să descrie natura într-o complementară unitate.

Datorită calităţilor şi ideilor sale remarcabile Buffon devine re­pede cunoscut, fapt pentru care a atras atenţia bisericii şi a Sorbonei.La 15 ianuarie 1751, printr-o scrisoare adresată lui Buffon, reprezenţanţii Facultăţilor teologice încriminează 14 propoziţii din opera sa, ca absolut contrare religiei şi îi cer explicaţii. Marele na­turalist se înclină autorităţilor bisericeşti şi retractează solemn to­tul prin scrisoarea sa din 1761. Astfel el şterge cu „buretele" toate ideile sale care constituiau esenţa filozofiei sale înaintate.

Datorită inteligenţei şi ideilor sale ştiinţifice dedicate cunoaş­terii naturii, la 15 august 1753, la vârsta de 46 de ani, Buffon este ales membru al Academiei Franceze, căreia i-a rămas devotat până la sfârşitul vieţii.

Citând faimosul său „Discours sur le style“ (Discursuri asupra stilului) expus la Academia Franceză în anul 1753, vom vedea ce înţelege el prin stil: „Stilul este ordinea şi mişcarea pe care le punem în gîndurile noastre; dacă le înlănţuim strâns, stilul devine ferm, nervos şi concis, dacă le lăsăm să se înşiruiască domol şi să nu se lege decât prin mijlo­cirea cuvintelor, oricât de elegante ar fi ele, stilul va fi difuz, dezlânat şi monoton. A scrie bine este totodată a gândi bine, a simţi bine şi a exprima bine, este a avea în acelaşi timp spirit, inimă şi gust; stilul presupune reunirea şi exerciţiul tuturor facultăţilor intelectuale; numai ideile formează fondul stilului, armonia vor­belor nu este decât un accesoriu. Cantitatea cunoştinţelor, ciudăţe­nia faptelor, noutatea descoperirilor nu sunt garanţii sigure ale ne­muririi; dacă operele care le conţin sunt scrise fără gust, fără no­bleţe, ele vor pieri, deoarece cunoştinţele, faptele şi descoperirile se pot dobândi uşor. Aceste lucruri sunt în afară de om, stilul este omul însuşi".

Parcurgând în treacăt şi foarte succint opera marelui savant, pu­tem ajunge la concluzia că ea este materialistă, dar uneori este cuprins de îndoieli şi, pe alocuri, acceptă ideea unui creator. Având în vedere atitudinea bisericii faţă de opera sa este obligat să facă unele concesii formale, pentru a putea lucra liniştit.

După părerea lui Buffon întreaga lume, care ne înconjoară, este constituită din două feluri de molecule : anorganice şi organice.

Toate vieţuitoarele, începând cu uriaşul stejar şi terminând cu minuscula algă, sunt alcătuite din molecule organice, din particule invizibile, aparte. Aceste molecule există peste tot unde există con­diţii optime de viaţă, ele sunt nemuritoare; animalul sau planta moare dar aceste molecule care le alcătuiesc nu pier.

Moartea, după părerea lui Buffon, reprezintă doar distrugerea unei anumite combinaţii de molecule. Moleculele puse în liber­tate se pot uni din nou, în condiţii favorabile, fie pentru a da naş­tere unui organism simplu, fie pentru a folosi la creşterea volumu­lui unui organism mai mare şi mai complicat.

Fiinţele cele mai inferioare, precum şi spermatozoizii, sunt după părerea lui Buffon, cele mai simple combinaţii ale „moleculelor or­ganice", combinaţii care pot apărea spontan.

Prin această afirmaţie, el se dovedeşte a fi un adept al teoriei generaţiei spontanee.

Pornind de la concepţia sa despre „moleculele organice", el ex­plică că întreaga lume vie este alcătuită din acelaşi fel de particule, elaborând ideea genială, a unităţii lumii vii.

Buffon, pe baza observaţiilor sale, reuşeşte pentru prima dată să formuleze ideea de descendenţă a unor specii din altele.

Comparând calul cu măgarul, care fac parte din aceeaşi familie, arată că aceştia au o origine comună, un strămoș comun; la fel el admite că maimuţa şi omul care fac parte din ace­eaşi familie.

Generalizând aceste exemple la întreaga lume vie, arată că orice familie de plante şi animale provine din acelaşi strămoş.

În opera sa capitală „Istoria naturală", Buffon încearcă să ex­plice evoluţia, utilizând numeroase idei, care în linii mari prefigu­rează concepţia lamarckistă şi chiar cea darwinistă. În concepţia sa, factorul cel mai esenţial al evoluţiei îl reprezintă condiţiile de viaţă (climă, hrană) şi condiţiile geografice.

Sub influenţa acestor condiţii deosebite, organismele se modi­fică, dând naştere altor forme. Aceste modificări, dobândite de or­ganisme sub acţiunea factorilor de mediu, devin apoi ereditare.

Buffon reuşeşte să dea explicaţie corelaţiei dintre organe, ca de exemplu, corelaţiei care există între culoarea roşie a ochilor, defi­cienţele auzului şi culoarea învelişului la indivizii albinoşi.

Tot el reuşeşte să dea o explicaţie cât mai reală procesului exer­sării şi neexersării organelor, care determină apariţia modificărilor la specii (de exemplu: apariţia calozităţilor pe genunchi la cămile, pe şezut la maimuţe etc.).

Buffon a fost deseori criticat şi ironizat, deşi uneori pe nedrept. Astfel, Voltaire deseori l-a ironizat pe tema existenţei fosilelor în care el nu credea, însă Buffon a rămas nezdruncinat, în părerea sa, fiind susţinut de Leonardo da Vinci şi vestitul olar Bernard Palisy, care considerau că fosilele sunt rămăşiţele reale ale fiinţelor care au trăit odinioară.

Ca om, după spusele contemporanilor săi, era simplu, dar ab­sorbit permanent de propriile sale idei. „El prefera oamenii care puteau să-l distreze fără a-1 contrazice şi a-1 obliga să răspundă cri­ticilor şi observaţiilor".

Buffon a fost şi un susţinător al păcii şi colaborării între po­poare. În celebra sa operă „Epoques de la Nature“ (Epocile na­turii), el spune : „Există măcar o singură naţiune care să se poată lăuda că a ajuns la cea mai bună guvernare posibilă, care ar fi să facă pe toţi oamenii dacă nu egal de fericiţi, măcar mai puţin ne­egal de nenorociţi, veghind la conservarea lor, la cruţarea sudorii lor şi a sângelui lor prin pace, prin belşug de hrană şi îndestu­larea vieţii ?".

„Adevărata glorie - zice el - este ştiinţa, iar pacea, adevărata fericire. Să sperăm că echilibrul, cu toate că neperfect, care se gă­seşte astăzi între popoarele civilizate, se va menţine şi va putea deveni stabil, pe măsură ce oamenii îşi vor cunoaşte mai bine ade­văratele lor interese, vor cunoaşte preţul păcii şi al fericirii liniş­tite şi vor face din ele obiectul ambiţiei lor".

Este un apel pentru pace, perfect valabil şi pentru zilele noastre.

Aceste cuvinte vor rămâne totdeauna o mărturie a năzuinţelor marelui naturalist, care a fost un om al păcii şi al progresului, un mare spirit enciclopedic în adevăratul înţeles al cuvântului.

Georges-Louis Buffon, pentru secolul său, a fost o lumină stră­lucitoare, pentru patria sa o glorie nepieritoare, pentru ştiinţa uni­versală va rămâne întemeietorul filozofiei zoologiei şi al zoogeografiei, naturalistul cu vederi modeme, care au înfruntat timpurile, un ilustru scriitor care a unit istoria naturală cu literatura.