Pe drept cuvânt se poate spune că, în realitate un animal aerian nu trăiește în aerul atmosferic, peștele în apă sau un vierme tericol în nisip. Atmosfera, apele, solul reprezintă abia al doilea înveliș în jurul substratului vieții, apărat de lichidul sanguin, care circulă pretutindeni, formând o primă incintă în jurul tuturor particulelor vii.

Cl. Bernard (1850)

Există 2328 rezultate în dicționar. ,
Caută în dicționar
Termenul începe cu Conține Căutare exactă Căutare aproximativă
Toate A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T U V W X Y Z
Termen Definiție
OCEL

(lat. ocellus — ochi mic) — receptor elementar de lumină, prezent la nevertebrate (arahnide, miriapode, la multe insecte). La insecte, ocelii sunt de două tipuri: oceli dorsali sau primari (în număr de pînă la 3) specifici adulților și nimfelor, și oceli laterali (stemate: de la o singură pereche până la 6 — 7 perechi), care se întâlnesc de regulă la larve. La plante, celulă mare din epiderma frunzei specializată pentru recepția luminii.