Wallace (Aljred Russell)
Termen | Definiție |
---|---|
PLASMIDE |
(gr. plasma — formațiune) — fragmente de ADN (extracromozomale) existente în citoplasma bacteriilor capabile să se miște în și în afara cromozomului celular. Plasmidele au fost asimilate elementelor genetice după descoperirea faptului că ele poartă gene ce conferă rezistența la antibiotice, cum sunt tetraciclină, kanamicina, penicilina ș.a. Faptul că rezistența la antibiotice presupune sinteza unei mari cantități din enzimă ce neutralizează chimic antibioticul a condus la concluzia că un exemplar din gena de rezistență aflat în cromozomul bacterian nu este suficient. Numai localizarea în plasmide, în afara genoforului, în mai multe copii, poate asigura o producție mare din enzimă degradatoare. Așa s-a ajuns la cercetarea atentă a acestor elemente extracromozomale. Plasmidele ce conferă rezistența la antibiotice sau propriu-zise sunt libere în citoplasmă și se înmulțesc autonom de genofor. Aceste elemente incapabile să se integreze în cromozomul bacterian și care nu se transferă dintr-o celulă în alta (în timpul conjugării) se numesc plasmide nemobile (nonconjugative). Unele plasmide bacteriene, numite episomi, sunt nespecifice. Ele au capacitatea să existe în două stări alternative: 1) în stare autonomă, libere în citoplasmă, când se pot înmulți independent de genofor; 2) în stare integrată în genofor, într-un anumit punct, prin ruperea-reunirea celor două molecule de ADN când se replică simultan cu genoforul (plasmide conjugative). Sunt plasmide episomale factorii de fertilitate — F (care au 11 gene). O comportare similară au virușii temperați (ex. bacteriofagul lambda care are 61 de gene) și virușii oncogeni (cu 3 — 4 gene). ADN plasmidial este ușor separabil și, ca urmare, poate fi înalt purificat. Când ADN plasmidial este plasat în mediu cu plasmide libere în prezența Ca++, ADN este încorporat de bacterii care curând conțin câteva copii din plasmidele donatoare de ADN. O bacterie, oarecare, obișnuit, fabrică numai un singur tip de plasmide. Numărul copiilor unei plasmide într-o celulă gazdă depinde de constituția genetică a plasmidei și celulei. Astfel, plasmidele propriu-zise sau cu „control” relaxat: se pot multiplica în fiecare celulă în medie de la 10 la 200 copii, în timp ce plasmidele cu „control strict“ (episomii) se replică aproximativ cu aceeași rată ca și genoforul și sunt prezente într-o singură copie sau câteva copii (1 — 3) într-o celulă. Acest tip de plasmide realizează recombinarea la bacterii prin conjugare și transducție. Plasminele cu „control relaxat“ sunt singurele utilizate în cercetările de creare a ADN recombinant. |