Organizarea socială permite depășirea limitelor impuse de structura indivizilor

N. Botnariuc

Există 2328 rezultate în dicționar. ,
Caută în dicționar
Termenul începe cu Conține Căutare exactă Căutare aproximativă
Toate A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T U V W X Y Z
Termen Definiție
RĂDĂCINĂ

(lat. radix — rădăcină) — organ al plantelor superioare, care, în general, crește în sol și îndeplinește rolul de a fixa planta în sol și de a absorbi apa cu substanțele minerale dizolvate în ea. Rădăcinile care cresc deasupra solului îndeplinesc mai ales funcții respiratorii (pneumatofori); spre deosebire de tulpini, rădăcinile aeriene nu formează frunze și muguri. Rădăcinile principale (rădăcini pivotante, rădăcini fasciculate, rădăcini rămuroase) se dezvoltă, obișnuit, din rădăcinița embrionară — radicula — și din alte organe (bulbi, rizomi, stoloni, tulpini etc., din care se formează rădăcini adventive). La o rădăcină în plină creștere, se distinge (la vârf): piloriza (caliptra), zona netedă care cuprinde zona de creștere a rădăcinii, zona perișorilor absorbanți și zona aspră, în care se diferențiază țesuturile definitive specializate. Rădăcinile se ramifică dichotomic și lateral. Prin metamorfozare, pot apărea rădăcini diferite morfo-funcțional. Așa sunt rădăcinile tuberizate (morcov, sfeclă etc.), rădăcinile contractile (bulbii de crin, lalea etc.), rădăcinile respiratoare (pneumatoforii), rădăcinile asimilatoare, rădăcinile fixatoare etc. Alte rădăcini realizează simbioză cu bacterii (ex. nodozitate) sau cu ciuperci (ex. micorhiza). În structura primară (caracteristică monocotiledonelor), în urma diviziunii celulelor din meristemul primar, iau naștere foițele histogene: dermatogen, periblem, plerom, care generează rizoderma, scoarța și cilindrul central. În structura secundară (caracteristică dicotiledonelor lemnoase și ierboase perene) creșterea în grosime a rădăcinilor este generată de meristeme secundare, reprezentate de cambiu și felogen.

Alte forme de scriere (cuvantul fără diacritice): RADACINA