Fr. Jacob (1960)
Termen | Definiție |
---|---|
URACIL |
bază azotată pirimidinică (C4H4N2O2) care participă la structura ARN (din care se poate obține prin hidroliză); se simbolizează U. |
URECHE |
organ, la vertebrate, care asigură recepționarea sunetelor, poziția spațială și echilibrul corpului; la nevertebrate, diverse structuri presupuse a avea funcții auditive. La unele tetrapode,... |
URECHIUÅžE |
anexe ale frunzei la unele graminee. Sunt situate la baza limbului, de o parte și de alta a ligulei. Alte forme de scriere (cuvantul fără diacritice): URECHIUSE
|
UREDINALE |
ordin (Uredinales) de ciuperci parazite obligate, din clasa Basidiomycetes, care cuprinde familiile Melampsoraceae și Pucciniaceae și produc bolile cunoscute sub denumirea de rugini. Rugi... |
UREE |
compus organic de azot (diamida acidului carbonic: H2N —CO—NH2), solubil în apă, practic neutru. Rezultă ca produs de excreÈ›ie din degradarea proteinelor în organismul unor vertebrate (peÈ... |