grup de acizi existenți în materialul organic nuclear, alcătuiți dintr-o combinare a acidului fosforic cu un hidrocarbonat (o pentoză) și o bază azotată. În funcție de pentoză, această substanță chimică macro moleculară este de două tipuri: D-ribo și 2-dezoxi-D-ribonucleic, cu o greutate moleculară între 25 000 și 16 X 10^6. Denumirea a fost introdusă în știință, de histologul R. Altman, în 1889. Dar, acizii nucleici au fost descoperiți, în 1871, de F. Miescher, care i-a indicat prin termenul de nucleină. (Altman a stabilit că nucleina constă dintr-un acid, pe care l-a numit acid nucleic și proteină). Acizii nucleici sunt purtătorii informației ereditare și joacă un rol esențial în sinteza proteinelor. Rezultă din polimerizarea unor unități mai simple denumite nucleotizi. Un nucleotid este alcătuit dintr-o bază azotată (purinică sau pirimidică) legată de o pentoză, care, la rândul ei, este legată de un grup fosfat ( acid fosforic ). Unitățile componente sunt fie dezoxiribonucleotizi (în acidul dezoxiribonucleic; v. ADN), fie ribonucleotizi (în acidul ribonucleic; v. ARN).