Atunci când o celulă embrionară sau universală se specializează, ea nu dobândește proprietatea care-i imprimă caracterul, decât în dauna celorlalte proprietăți cu care era în mod primitiv înzestrată.

Emil Racoviță (1896)

Există 2328 rezultate în dicționar. ,
Caută în dicționar
Termenul începe cu Conține Căutare exactă Căutare aproximativă
Toate A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T U V W X Y Z
Termen Definiție
CALUS

(lat. callum — piele tare) — țesut alcătuit din celule nediferențiate, aparent dezorganizate, ca răspuns la rănire. La plante, calusul se formează pe suprafețele rănite ale ramurilor și tulpinilor, ca reacție de apărare. Este produs de cambiu. La animale, calusul se formează (în etape: colagen, cartilaj, țesut osos) la nivelul fracturilor, cu rolul de a asigura unirea segmentelor osoase. În genetică, (în culturi în vitro, în tumorile maligne), masă de celule de tip embrionar neordonate și nediferențiate, rezultată în urma unei diviziuni celulare mitotice active; la plante, în vitro, în prezența substanțelor de creștere (săruri, vitamine, o sursă de carbon, auxine și citokinine) celulele surori din calus, produse de diviziuni succesive, devin adevărate celule meristematice: mai mici, cu un perete celular subțire și cu multe vacuole mici; o concentrație particulară de auxine și citokinine menține activitatea mitotică în calus (în anumite condiții diviziunea celulară în calus încetează, inițiindu-se diferențierea). v. CANCER