(lat. dominans — suveran, dominant) termen utilizat de Gregor Mendel (1865), care indică acel membru dintr-o pereche de alele ce se manifestă în stare heterozigotă (de ex. în prima generație hibridă, F1); fenomenul se numește dominanță. Alela dominantă maschează expresia celuilalt membru dintr-un locus sau alela pereche numită recesivă. În general, sunt dominante alelele de tip sălbatic sau originare, iar alelele apărute în urma mutației genice sunt recesive. Alelele dominante sunt simbolizate cu litere mici, la care se adaugă semnul plus: a+, b+, c+ etc. Sau cu majuscule, de ex. A, B, C etc., iar alelele recesive cu litere mici a, b, c. Fenomenul de dominanță și de recesivitate determină segregarea sau disjuncția caracteristicilor în generația a II-a hibridă, F2. De ex., la mazăre hibridarea a doi genitori diploizi hemozigoți, deosebiți printr-o pereche de caracteristici, unul cu bobul rotund AA, altul cu bobul zbârcit aa, în Fx, heterozigotul Aa produce numai boabe rotunde, iar F2 segregă în boabe rotunde și zbârcite în raportul 3:1 (dominant: recesiv). Unele genotipuri în stare heterozigotă (Aa) pot manifesta un fenotip intermediar, fenomen denumit semidominanță sau dominanță incompletă, sau pot manifesta concomitent fenotipul ambelor alele, fenomen denumit codominanță; specie vegetală care ocupă o poziție predominantă într-o comunitate particulară sau zonă etc.