(lat. duramen — tărie, soliditate) — partea lemnului secundar vechi dinspre centrul cilindrului central, impregnată cu tanin, rășini, pigmenți, cu pereții fibrelor lignificate puternic (rezultă în urma unor schimbări de natură chimică a pereților celulari). Această parte centrală de culoare mai închisă, deosebit de rezistentă (stejar, salcâm, abanos, dud, tisă ș.a.), cu o mare valoare calorică și industrială, este denumită și inima lemnului. La unele specii lemnoase nu se formează duramenul. V. ALBURN.