(gr. endon -în, înăuntrul; lat. nuclcus — nucleu + ase — sufix ce indică o enzimă) — enzimă ce conferă bacteriilor proprietatea să recunoască și să degradeze rapid ADN-ul introdus din surse străine (bacterii, viruși, plasmide). E. de r. din bacteria E. coli sușa K, numită de tip I, a fost izolată și studiată în detaliu de M. Meselson și R. Yuan (1968). Această enzimă (în prezența ionilor de magneziu cere cofactorii ATP și S — adenozil-metionină) interacționează cu o secvență de recunoaștere nemodificată din duplexul de ADN și urmărește de-a lungul molecula de ADN. În anul 1970, H.O. Smith și colaboratorii au izolat în bacteria Haemophilus influenzae Rd E. de r., numite de tip II. Acestea au o importanță fundamentală pentru manipularea ADN, deoarece enzimele de tip II recunosc o secvență particulară „țintă” în duplexul moleculei de ADN de 4,5 sau 6 perechi de baze complementare, reprezentate de palindromi, și taie catenele polinucleotidice în cadrul aceleiași secvențe, fie în jurul axului central de simetrie, fie în centrul secvenței. E. de r. din prima categorie recunosc și taie catenele polinucleotidice in poziții diferite, separate de doi sau patru nucleotizi ceea ce creează la capetele 5’ sau 3’ a fiecărui fragment bicatenar, secvențe (cozi) monocatenare scurte, complementare, care prin reacții intramoleculare se pot asocia și circulariza prin legături de hidrogen. Aceste secvențe monocatenare complementare au fost numite ADN cu terminații lipicioase sau adezive. E. de r. din a doua categorie, rup sau întrerup transversal bicatena de ADN generând fragmente de ADN cu capete netede sau boante, reprezentate de perechi de baze care nu au tendința de a se mai lipi împreună. Pentru denumirea de e. de r. se folosește asocierea dintre prima literă din cuvântul ce indică genul bacteriei și primele două litere din cuvântul ce indică specia de origine. De exemplu, Escherichia coli = Eco, Haemophilus influenzae = Hin.