complex sanguin propriu unui grup dintr-o anumită specie, caracterizat prin prezența sau absența unor anumiți antigeni sau aglutinogeni (în eritrocite) și a unor anticorpi sau aglutinine (în plasma sanguină). La om, fac parte din același grup sanguin indivizii al căror sânge poate fi amestecat fără să se coaguleze sau aglutineze. După sistemul propus de K. Landsteiner (1868 — 1943) oamenii fac parte din patru grupe sanguine notate: 0 (zero), A, B și AB, diferențiate de proprietatea specială (antigenică) a celulelor roșii de a reacționa la unii componenți specifici (anticorpi) care se găsesc în plasma sângelui. În celulele roșii ale sângelui uman se găsesc doi antigeni (aglutinogeni) desemnați A și B. Celulele pot conține unul sau ambii antigeni sau nici unul dintre ei. Aceasta face posibile patru combinații între antigeni, ceea ce determină cele patru grupe de sânge din sistemul ABO. Serul sanguin conține întotdeauna anticorpii care corespund antigenilor lipsă din celulele sanguine. De exemplu, dacă hematiile conțin antigenul A, plasma va conține anticorpul care va reacționa cu B (aglutinina (β); prezența antigenului B presupune existența aglutininei α. Persoanele fără antigeni (din grupul 0) posedă anticorpi A și B (aglutininele α și β. Persoanele AB vor poseda ambii antigeni (A și B), dar nici un tip de anticorpi. La transfuzii se are în vedere ca sângele donat să nu fie aglutinat de către anticorpii din plasma organismului receptor. Persoanele din grupa 0 sunt donatoare universale; persoanele AB sunt primitori universali; persoanele A primesc sânge de la A și 0; B de la B și 0, iar 0 de la 0. Analizele au relevat că proprietățile sângelui uman din sistemul ABO sunt controlate genetic de un locus cu trei alele: lA (produce antigenul A), lB (produce antigenul B) și l+ (lipsa antigenilor). Alături de sistemul ABO, există și sistemul grupelor sanguine, MNSs cu o frecvență însă foarte mică, și sistemul Rh. Sistemul Rh este determinat de existența în eritrocite a unui antigen sau factor Rh prezent și în eritrocitele maimuței Macaccus rhesus (factor rhesus). Cercetările au relevat că în unele populații circa 85% dintre oameni au acest aglutinogen în eritrocite, fiind denumiți Rh-pozitivi (Rh+), iar 15% dintre oameni nu posedă acest aglutinogen, fiind Rh-negativi (Rh-). Indivizii cu Rh negativ, în mod normal, nu posedă anticorpi, ei însă pot dobândi acești anticorpi prin transfuzie de sânge de la indivizi Rh+. În acest caz antigenul din sângele Rh+ transfuzat determină apariția (după circa 14 zile) în plasma sanguină a receptorului (cu Rh-) a anticorpului specific anti-Rh. Ca urmare, la o nouă transfuzie (după intervalul de 14 zile) cu sânge Rh+ pot avea loc accidente grave, deoarece anticorpul anti-Rh (indus prin transfuzia anterioară) provoacă aglutinarea și hemoliza eritrocitelor din sângele Rh+ transfuzat. Un fenomen similar are loc și în cazul incompatibilității fetomaterne. Astfel, dacă într-o femeie Rh- se dezvoltă un copil Rh+, antigenii acestuia pot străbate placenta și ajunge în circuitul sanguin matern unde induc producerea anticorpilor. Acești anticorpi, astfel formați, în mama Rh-, la o nouă sarcină Rh+ pot străbate placenta provocând boala hemolitică la noul-născut. Cercetarea amănunțită a tipurilor antigenice a relevat (după 1945) existența și a altor sisteme de grupe sanguine (circa 15), în controlul cărora sunt implicate peste 60 de grupe de gene. Dintre descoperirile ultimelor trei decenii menționăm sistemele de grupe sanguine: Lewis P. Lutheran, Kell, Duffy, Diego, Dombrock ș.a. V.HLA,CODOMINANTE.