(lat. anima — viață, suflet; lat. cor — inimă) organul central cavitar al aparatului cardiovascular, care asigură circulația sângelui, limfei și a lichidului interstițial. Variază ca așezare formă, dimensiuni. Este învelită în pericard, care îi acoperă peretele (miocard și endocard) și, respectiv, compartimentele (la om: două atrii și două ventricule), care comunică între ele prin cele două orificii atrioventriculare prevăzute cu valvule (bicuspidă sau mitrală în partea stângă, și tricuspidă, dreapta). Circulația sângelui este asigurată de contracția (sistolă) și relaxarea (diastolă) mușchiului cardiac. Astfel, în timpul sistolei atriale, ventriculele fiind în diastolă, sângele trece în ele, iar în timpul diastolei atriale, ventriculele sunt în sistolă și valvulele atrioventriculare sunt închise, fapt ce face ca sângele din vene să pătrundă în atrii. Când ventriculele sunt în sistolă, sângele trece din ventricule în artere. Cercetări recente, efectuate mai ales de cardiologi francezi au condus la constatarea că inima secretă anumite substanțe, printre care cea mai cunoscută este „factorul natriuretic”. La producerea acestui hormon participă inima în totalitatea sa, de unde surprinzătoarea concluzie că inima este o glandă. V. APARAT CIRCULATOR.