Atribuirea fără rezerve a însușirii de autoreproducere nu­ mai acidului nucleic reprezintă o simplificare nejustificată, în virtutea unor considerente generale, apare ca mult mai probabil că trebuie considerată o interdependență complexă a tuturor proceselor de sinteză.

A. C. Dean & C. Hinshelwood (1959)

Există 2328 rezultate în dicționar. ,
Caută în dicționar
Termenul începe cu Conține Căutare exactă Căutare aproximativă
Toate A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S Ş T U V W X Y Z
Termen Definiție
LEMN

(lat. lignum) — substanță de consistență tare din tulpina și rădăcina arborilor. Este reprezentat de xilem (țesut lemnos) din țesuturile vasculare. Prin aceste vase circulă apa și sărurile minerale (seva brută); servesc de asemenea ca suport mecanic. Vasele pot fi unicelulare, scurte, cu pereți transversali și diametru mic (traheide sau vase neperfecte, la ferigi și gimnosperme) și vase capilare lungi, rezultate din fuziunea mai multor celule unite cap la cap cu resorbirea membranelor despărțitoare (trahee sau vase perfecte, la angiosperme). Când funcția de conducere încetează, vasele lemnoase sunt obturate cu substanțe minerale sau cu parenchim lemnos (tile). Ontogenetic lemnul este de două feluri: primar — generat de procambiu și alcătuit din vasele de protoxilem (spre interior), înconjurate de parenchim celulozic, și din vasele de metaxilem (spre exterior) cu membrana lignificată — și secundar generat de cambiu și felegen, alcătuit din xilem (trahee, traheide, parenchim lemnos și fibre lemnoase), cu celulele lignificate și impregnate cu lignină etc. În zona temperată, activitatea cambiului este intensă primăvara, când se formează vase cu lumen larg, și redusă spre toamnă, când se formează vase cu lumen mic și fibre lemnoase. Această alternanță în formarea lemnului secundar este reliefată de inelele anuale observate într-o secțiune transversală prin tulpină. V. LIGNINĂ.