(lat. lympha - apă; gr. kytos - celulă) — tip de globule albe (leucocit), deosebit de mici (cu un diametru de 7—15 μ), reprezentând din totalul leucocitelor omului, circa 90% în limfă și circa 25% în sânge. Au nucleu mare, sferic, bogat în cromatină, și puțină citoplasmă, lipsită de granulații; emit pseudopode. Sunt produse în țesutul limfoid (ganglioni, splină, timus etc.). Nu fagocitează, dar îndeplinesc totuși funcții în imunitate prin sinteza și acumularea anticorpilor, pe care îi transportă prin sistemul sanguin în regiunea inflamată, unde îi eliberează. Cercetări recente au relevat implicarea măduvei roșii a oaselor în poducerea limfocitelor, precum și existența următoarelor 3 tipuri: a) — limfocite T (după timus, de care depinde diferențierea), având capacitatea de a sintetiza substanțe foarte nocive pentru microbi (viruși și bacterii), de care se fixează printr-un sistem de receptori complementari antigenilor prezenți pe suprafața microbilor; după fixare are loc inocularea microbilor cu otravă; b) limfacite B (după denumirea în engl. a cuvântului os — bone, derivat din măduva osoasă — marrow bone), ce secretă anticorpi pe care-i proiectează asupra microbilor, toxinelor și asupra unor celule aparținând organismului, dar care s-au transformat, în special prin procesul cancerizării; c) — limfocite K, cu proprietatea de a recunoaște și de a fixa anticorpii produși de limfocitele B; se realizează în acest fel activarea anticorpilor și distrugerea unei game mai largi de antigeni (microbi, celule tumorale etc.).