(gr. meion — mai mic) — totalitatea fenomenelor complexe premergătoare formării gameților. Are loc numai în celulele germinale ale tuturor organismelor cu reproducere sexuală. Formarea gameților este precedată de două diviziuni nucleare succesive, de un tip deosebit, una reducțională (sau primară, indicată prin I) și una normală, mitotică (sau secundară, indicată prin II). Prima diviziune se numește heterotipică deoarece se deosebește de mitoza obișnuită. În această diviziune, din celule diploide+, care au două garnituri de cromozomi (2n), una de proveniență maternă, cealaltă paternă, iau naștere doi nuclei haploizi (n). A doua diviziune, de _maturație se numește homotipică sau ecvațională și este asemănătoare mitozei obișnuite - în această diviziune are loc separarea cromatidelor în fiecare din cei doi nuclei haploizi, ceea ce determină producerea a patru nuclei haploizi care, în urma unor anumite procese, dau naștere gameților. Prima diviziune a meiozei cuprinde fazele: interfaza profaza, metafaza, anafaza, telofaza. În interfaza premeiotică, nucleul, așa cum s-a precizat, conține 2n cromozomi sau 2C (nucleul haploid n, al unui gamet posedă o cantitate de ADN simbolizată 1C; simbolul 1C poate fi asimilat și cu o cromatidă pentru un cromozom; rezultă că o celulă zigot sau somatică ca și celula-mamă a gameților la începutul interfazei premeiotice va conține o cantitate de ADN simbolizată 2C — 2 cromozomi — cromatide). Nucleul interfazic și, în general, celulele-mamă ale gameților, trec prin 3 perioade sau subfaze: G1 (engl. gap — gol) — perioada presintetică — în care cromozomii nu se duplică, dar are loc o intensă transcripție și translație ce asigură mărirea celulei și asimilarea substanțelor de rezervă (ex. vitelus); S (gr. synthesis — compunere, alcătuire) — perioada de sinteză replicativă a cromozomilor când se dublează cantitatea de ADN față de G1 astfel: cu toate că numărul de cromozomi rămâne tot 2n fiecare cromozom din pereche va avea două cromatide deci 2n = 4C; G — perioada postsintetică — în care are loc maturarea celulei în vederea primei diviziuni meiotice. Profaza I se caracterizează prin schimbări profunde cu o deosebită semnificație genetică. Astfel, ea diferă în esență de profaza mitotică, fiind de mai lungă durată, mai variată și prezintă o serie de modificări caracteristice ale substanței cromatice, denumite fenomene sinaptice. Procesele care însoțesc aceste modificări au loc în mai multe stadii distincte, denumite leptonem, zigonem, pachinem, diplonem și diakineză. În stadiul de leptonem cromozomii (alcătuit fiecare din câte două cromatide surori) apar sub forma unor filamente subțiri, îndoite în diferite direcții, fiecare din ele corespunzând unui cromozom, adus fie de părintele matern, fie de cel patern. Acești cromozomi sunt separați spațial, de unde termenul de monovalent dat fiecăruia din aceste filamente. În stadiul de zigonem, cromozomii homologi, unul de origine maternă și unul de origine paternă, conjugă, asociindu-se strâns unul lângă celălalt, pe toată lungimea lor, astfel ca locii de același fel (homologi) să corespundă. Ca urmare, se formează perechi de cromozomi, numiți bivalenți. Procesul acesta, de conjugare, a căpătat denumirea de împerechere sau sinapsă, și este inițiat la unul sau mai multe puncte de contact, de unde avansează de-a lungul cromozomilor. În stadiul de pachinem, cromozomii grupați în perechi sau bivalenți suferă un proces de condensare prin scurtare și îngroșare. Datorită sinapsei, în pachinem, numărul de cromozomi este egal cu jumătate din numărul somatic de cromozomi. În acest stadiu, fiecare membru al bivalentului cromozomal poate releva structura bipartită determinând apariția unei structuri cvadruple (tetrapartite). Între cromatidele homologe ne-surori, între care au avut loc schimburi reciproce de segmente, se evidențiază unele puncte de contact. Punctul de contact se numește chiasma (plural chiasmata). Chiasmata este expresia citologică a crossing over-ului, fenomen care dă naștere recombinărilor genetice intracromozomale. În stadiul de pachinem nucleolii sunt evidenți, observându-se asocierea lor cu anumiți cromozomi. În diplonem se evidențiază pregnant structura dublă, longitudinală, a cromozomilor homologi, fiecare bivalent fiind constituit din patru cromatide (4C). În acest stadiu, datorită spiralizării, continuă scurtarea cromozomilor, care manifestă o tendință evidentă de a se îndepărta unul de altul. Ca urmare, cele două cromatide apărute dintr-un cromozom rămân unite, dar se separă de celelalte două cromatide, rezultate din celălalt cromozom homolog (pereche). Chiasmata, care în acest stadiu sunt foarte evidente și ușor observabile, țin uniți cromozomii homologi între ei până la separarea lor în anafaza I. în diplonem nucleolul se reduce în mărime. În stadiul de diakineză contracția cromozomilor atinge aproape limita maximă. Cromozomii mici (scurți) pot lua o formă sferică. La cromozomii mari (lungi), în general, de formă rotunjită, cu cromozomii homologi uniți la capete, pot apare și alte conformații în funcție de numărul chiasmelor, de poziția centromerului etc. În acest stadiu, obișnuit, nucleolul dispare, iar membrana nucleară se rupe. Metafaza I se caracterizează prin dispariția membranei nucleare și formarea fusului central. Cromozomii bivalenți care au atins o contractare maximă, formează placa metafazică, orientându-se în planul ecuatorial al celulei, unde se atașează de firele fusului. Bivalentul are doi centromeri funcționali, nedivizați, orientați spre polii opuși. Fiecare membru al bivalentului este constituit din două cromatide, unite la centromer. Între centromerii homologi apare o repulsie (respingere) activă, care are ca efect îndepărtarea treptată a celor doi cromozomi homologi și, în sfîrșit, despărțirea cromatidelor ne-surori prin separarea lor la nivelul chiasmelor. Anafaza I: cromozomii homologi separați, constituiți din două cromatide, alunecă pe firele fusului spre cei doi poli opuși ai celulei. Cromatidele merg perechi din cauză că sunt unite la centromer, care nu s-a divizat. Din această cauză, fiecare nucleu, în anafaza I, este format dintr-un număr haploid de cromozomi. Telofaza I: cromozomii în număr haploid (n, dar cu 2C) se regrupează în noii nuclei-fii. Se formează membrana nucleară. Noii nuclei haploii formează o diadă. La unele organisme telofaza I, ca și interfaza diviziunii homotipice pot fi absente, deoarece cromozomii anafazici I trec direct în cea de-a doua diviziune a meiozei. În general, după prima diviziune poate să aibă loc o perioadă de repaus — interfaza sau interkineza — ori urmează imediat diviziunea homotipică. A doua diviziune a meiozei. coastă în diviziunea celor doi nuclei haploizi (fiecare cu 2C) rezultați din prima diviziune meiotică. Se formează astfel patru nuclei haploizi fiecare cu 1C. Procesele urmează un mecanism de tip mitotic. Astfel, în profaza II, cromozomii devin vizibili prin spiralizare și contractare; dispare membrana nucleară. Această fază este necesară atunci când din anafaza I s-a trecut la telofaza I și interkineză. În metafaza II, cromozomii bicromatidici sunt condensați. Fiecare se situează în placa ecuatorială, pe unul din filamentele fusului. În anafaza II, are loc separarea cromatidelor și distribuirea cromozomilor monocromatidici spre unul din polii opuși. În telofaza II se repetă fenomenul încorporării cromozomilor în nucleii-fii și al apariției membranei celulare. Se formează astfel patru celule, care alcătuiesc o tetradă. Celulele au o garnitură simplă de cromozomi (n—1C). Aceste celule sunt precursorii gameților. Astfel dintr-o celulă diploidă cu 2n (2C), cu cromozomi monocromatidici, datorită duplicării în perioada S a interfazei premeiotice și formării a 2 cromozomi bicromatidici (4C), în urma celor două diviziuni ale meiozei: prima, reducțională, a doua, ecvațoonală, rezultă 4 celule haploide cu n cromozomi (1C). Participarea acestor celule haploide — n — la reproducerea sexuată — singamie sau fecundare — conduce la formarea zigotului diploid — 2n: gamet femei — 1C + gamet mascul — 1C = zigot 2n - 2C. V. MITOZĂ,GAMETOGENEZĂ.