Marcello Malpighi

Marcello Malpighi s-a născut la Bologna, în anul 1628, oraș în care își va termina studiile universitare și, ulterior, în anul 1656 va deveni profesor la aceeași universitate.

Având o fire independentă, o mare putere de muncă și fiind un pasionat cunoscător al plantelor și animalelor, el nu se poate su­pune dogmelor care predominau știința, religia și filozofia. Din această cauză, el este dușmănit de unii naturaliști și filozofi și chiar de studenții săi, care la intrarea în universitate erau obligați să depună jurământul ,,de a nu admite ca vreodată să fie contraziși Aristotel, Galen și Hipocrate".

Din aceste motive, Malpighi părăsește Bologna și se stabilește o perioadă la Pisa, unde își începe cercetările biologice. În scurt timp, el se întoarce la Bologna, pleacă la Messina, și apoi la Roma. Cu toate greutățile întâmpinate, nu-1 poate opri nimeni din munca sa plină de entuziasm și dăruire.

Lucrările sale științifice, care abordează diferite domenii ale biologiei vegetale și animale, se impun, iar personalitatea sa de savant este cunoscută în întreaga Europa. Cercetările sale sunt îndreptate atât asupra botanicii, cât și asu­pra zoologiei.

În lucrarea sa „Anatomia plantelor” apărută în anul 1671, Mal­pighi studiază anatomia externă și structura internă a diferitelor organe ale plantelor. Descriind rădăcina, el arată că tuberculii și rizomii sunt tipuri de tulpini, și nu rădăcini, așa cum se cunoștea până atunci.

Analizând și observând anatomia tulpinilor, el stabilește deose­birea de structură a acestui organ la monocotiledonate și dicotiledonate, prezentând variate tipuri de țesuturi și vase conducătoare. Acesta își extinde studiile și asupra frunzei, și florilor, dar nu reușește să explice rolul celei din urmă în viața plantei.

Cunoscând anatomia principalelor organe ale plantelor, el în­cearcă să dea o explicație funcției pe care o îndeplinesc acestea în creșterea și dezvoltarea plantelor. Astfel, el explică că în rădăcini ar exista niște pori prin care pătrunde hrana din sol, comparând tuburile spiralate din componența vaselor lemnoase cu traheile de la insecte, arătând că funcția lor este legată de procesul respirator; el arată de asemenea că frunzele au rolul important în prelucrarea hranei de către plantă. El recunoaște pentru prima dată importanța frunzei în nutriție. Plecând de la observații și experiențe făcute cu cotiledoanele de dovleac, care se transformă în frunze verzi, ajunge la concluzia că sucul nutritiv adus de elementele fibroase ale lem­nului și nu de „trahee" (nume dat de Malpighi), este preparat în frunze cu ajutorul razelor solare.

În același timp, el atribuie un rol asemănător și parenchimului cortical. Sucul sau hrana preparată, circulă foarte probabil prin țesutul liberian atât în jos spre rădăcină, cât și în sus spre ramurile tinere și spre fructe. Seva absorbită din sol poate să circule și în jos, fapt pe care-1 stabilește experimental printr-un butaș înfipt cu partea sa superioară în sol. Butașul dă rădăcini la capătul său ori­ginar superior, și se transformă în copăcel, irigându-și tulpina, deci în sens invers față de normal.

Marcello Malpighi se numără printre primii naturaliști care studiază diverse aspecte legate de dezvoltarea embrionară la monoco­tiledonate și dico­tiledonate, descriind cu lux de amănunte semințele, embrionii și germinarea la o serie de plante.

Tot lui, îi revine meritul de a fi dat o explicație corectă formării galelor, arătând că ele apar în urma înțepăturilor unor insecte care depun ouăle în plante, contrar afirmației ultime a lui Francesco Redi.

Prin observațiile și cercetările sale de anatomie și microscopie, el ajunge la concluzia că plantele nu se nasc spontan, fapt ce îi determină să se ridice împotriva adepților teoriei generației spon­tanee. Pe Marcello Malpighi, în afară de botanică, îl pasionează și studiul anatomiei diferitelor grupe de animale. Astfel, multe dintre orga­nele studiate și descoperite de el au păstrat până astăzi numele marelui naturalist italian, ca de exemplu, stratul lui Malpighi din tegument, glomerulul lui Malpighi din rinichi, tuburile lui Malpighi la insecte etc.

Cea mai valoroasă lucrare a lui Malpighi din domeniul zoologiei este „Monografia viermelui de mătase“, efectuată la insistențele Societății regale din Londra.

În această lucrare, el descrie amănunțit morfologia externă a omizii, aparatul bucal, traheile cu rol în respirație și totodată evi­dențiază, pentru prima dată, vasul dorsal sau „inima" insectelor. Tot în această lucrare cercetează cu atenție, descrie și ilustrează, sistemul nervos, aparatul digestiv, metamorfoza insectei cu toate stadiile ei, de la larvă până la adult.

O altă lucrare valoroasă este, de asemenea, și „De viscerum structura“ (Structura viscerelor), care include nume­roase cercetări originale, privind anatomia ficatului, rinichilor, spli­nei și plămânilor de broască.

Aici, el arată că ficatul este o glandă complexă, iar produsul ei, fierea, nu este elaborată de vezica biliară, ci de celulele ficatului, în continuare, el arată că atât fierea, cât și sucul pancreatic îndepli­nesc un rol important în procesul digestiei, fără a explica acest proces.

În cuprinsul acestei valoroase lucrări el mai descrie pentru prima dată glomerulii renali și tuburile urinare, vascularizarea rini­chiului, structura alveolară a plămânilor de broască, structura lim­bii (unde descoperă papilele gustative) și corpusculii tactili din tegument.

Din prezentarea succintă a vieții și operei marelui naturalist Marcello Malpighi, reiese că descoperirile lui în domeniul anatomiei și fiziologiei plantelor și animalelor au constituit o temelie solidă pen­tru progresul ulterior al acestor științe.

Prev Next Ibn-Sina Avicenna (Abū ʿAlī al-Ḥusayn ibn ʿAbd Allāh ibn Sīnā)(980—1037), este un reprezentant de seamă al medicinii şi biologiei arabe.Marele medic şi naturalist s-a născut în anul 980 la Buchara şi a murit în anul... Read more

Tweet