organ propriu animalelor, alcătuit din țesuturi caracteristice, înzestrat cu capacitatea de a recepționa anumiți excitanți fizici sau chimici adecvați, din mediul extern sau intern, și care sub forma unor exitații sunt transmise la centrii nervoși unde sunt transformate în senzații. Funcția unui asemenea organ este simțul. La animalele superioare și la om, organele de simț sunt pielea, ochiul, urechea, nasul (mucoasa olfactivă), papilele gustative (din mucoasa linguală). Fiecare organ de simț posedă terminații nervoase speciale — receptorii — care reacționează la excitanți adecvați din mediu și care sunt conduși sub formă de excitații la un anumit segment cortical unde sunt transformate în senzații. Deci organele de simț sunt analizatori, care, potrivit concepției savantului sovietic I.P.Pavlov, au rolul de a recepționa, conduce și transforma excitațiile specifice din mediu în senzații. Excitațiile din mediul extern sunt recepționate și prelucrate de analizatori externi, denumiți exteroceptori (așa sunt analizatorul cutanat, olfactiv, gustativ, acustic și optic), iar din mediul intern de analizatori interni, denumiți interoceptori (așa sunt analizatorul motor, vestibular și al mediului intern).