(gr. osmos — impuls, îndemn) — difuzia care are loc între două soluții miscibile (care se pot amesteca formând un amestec omogen) printr-o membrană semipermeabilă. Osmoza este una dintre căile de pătrundere a apei în celulă și acumularea acesteia în vacuole. Fenomenul are loc în cazul în care concentrația soluției extracelulare este mai mică decât concentrația soluției intracelulare (a sucului vacuolar). Odată cu solventul, dar cu o viteză mai mică, difuzează (trece prin membrana plasmatică semipermeabilă) și unele molecule dizolvate, dacă diametrul acestora este mai mic decât porii membranei. Când concentrația celor două soluții este în echilibru (au presiune osmotică egală), difuzia încetează. În unele situații, celulele își pot pierde turgescența normală, prin difuzia apei intracelulare în mediul extracelular. Pierderea apei poate determina plasmoliza citoplasmei. Fenomenul osmozei stă la baza circulației și distribuirii apei și sucurilor în organismele vii. V. IMBIBIŢIE.