(gr. protos — primul; plastos — format) — 1. Noțiune utilizată de J. von Hanstein (1880) pentru a indica o unitate protoplasmică uninucleată vie (la eucariote constă din membrană plasmatică, ce învelește citoplasma și nucleul; la procariote: membrana plasmatică ce mărginește citoplasma și nucleoidul. 2. La bacterii (potrivit cercetărilor lui K. McQuillen, 1960), structură rezultată dintr-o celulă vegetativă al cărei perete celular a fost înlăturat. P. bacteriali intacți au fost obținuți prin digestia enzimatică a peretelui celular (ex. prin tratament cu lizozim, care are proprietăți depolimerizante față de mucopolizaharidul constitutiv al peretelui celular bacterian) sau prin inhibarea sintezei peretelui celular (ex. prin tratamente cu antibiotice din grupul penicilinei-basitracinei etc.). În ultimul deceniu a fost perfecționată tehnica de izolare a p. la plante, care constă în digestia peretelui celular pecto-celulozic, cu ajutorul enzimelor; pectinaza și celulaza. În acest scop se utilizează țesuturi diploide meristematice sau mature (ex. parenchimul-mezofilul frunzei), țesuturi haploide, microspori haploizi etc. Deosebita importanță a acestei descoperiri nu constă în obținerea protoplastului sau că pe anumite medii p. pot regenera plante întregi, ci, pe de o parte, în faptul că prin utilizarea unui singur protoplast se poate obține o populație omogenă de p., cu o structură genetică identică, iar pe de altă parte, că p., datorită absenței peretelui celular, sunt înzestrați cu însușirea de a absorbi și include (prin fenomene analoge pinocitozei și fagocitozei) particule străine relativ mari (molecule de ARN sau ADN, cloroplaste etc.) sau chiar de a fuziona spontan între ei. Includere directă de material străin sau inducerea (producerea) fuzionării p. deschide geneticii orizonturi noi, nebănuite în urmă cu numai 14—15 ani. Acum, prin utilizarea unor p., ca urmare a înlăturării barierelor de netrecut reprezentate de incompatibilitatea gameților la hibridarea sexuată, se creează posibilitatea transferului în anumite genotipuri a unor gene de la organisme deosebite. Mai mult, prin inducerea fuziunii unor p. străini se pot obține hibrizi parasexuali sau somatici, diploizi sau poliploizi, între specii, genuri, familii, ordine și chiar clase diferite. Studiul fenomenelor determinate de ciclul vital al unor p., al modalităților de realizare, transcripție și decodificare a informației genetice, al relațiilor protoplaști-mediu de viață, inclusiv al relației protoplast (gazdă) — agent patogen sau al relațiilor de simbioză, precum și al mecanismelor dezvoltării caracteristicilor la unii hibrizi parasexuali rezultați din fuziunea protoplaștilor etc., va contribui la elucidarea multor aspecte încă puțin cunoscute, privind complicarea, diversificarea substanței ereditare și evoluția viețuitoarelor.