(lat. pulsus — lovire, izbire) — fenomenul de dilatare a peretelui arterelor ca urmare a trecerii sângelui expulzat de sistolă ventriculară a inimii. Sub acțiunea sistolelor succesive și regulate care izbesc coloana de sânge se realizează o undă ce se propagă de-a lungul arterelor, cu o viteză mai mare (circa 10 m/s) decât rata normală de curgere a sângelui (0,5 m/s). Creșterea presiunii dilată arterele, fenomen care se exprimă prin zvâcnituri, care se simt prin palpare la arterele dispuse superficial și așezate pe un os așa cum este artera radială. Zvâcniturile se reduc treptat în intensitate, astfel că pulsul practic dispare în capilare. La om, pulsul normal este cuprins între 60 — 80 pulsații pe minut la adult, iar la copii între 80 — 90 pulsații pe minut. Un puls anormal, accelerat, indică tahicardia, iar unul mai rar, bradicardia.