(lat. reflectere — a reflecta) — proces, caracteristic animalelor cu sistem nervos, care constă in reacția adecvată și constantă a organismului la excitanții din mediu (extern sau intern). Are ca efect adaptarea organismului la noile condiții ale mediului. Reflexul se realizează pe calea arcului reflex, alcătuit dintr-un receptor al excitației, un neuron senzitiv care transmite influxul nervos la sistemul nervos central, un neuron motor care primește influxul (direct sau prin intermediul altor neuroni) de la neuronul senzitiv și îl transmite spre execuție unui organ efector (mușchi, vas sanguin, glandă). În cazul unui excitant puternic reflexul cuprinde mai mulți sau toți efectorii; se poate produce contracția tuturor mușchilor. Reacțiile organismelor la excitanții din mediu au fost grupate în reflexe necondiționate (sau reflexe înnăscute care se manifestă similar la toți indivizii unei specii și care reacționează în același mod la aceeași excitanți din mediu; instinctele sunt reflexe înnăscute) și reflexe condiționate. Noțiunea de condiționat a fost utilizată de savantul sovietic I.P. Pavlov (1849— 1936), incepând cu anul 1904, pentru a indica reflexul dobândit în cursul ontogeniei. Reflexul condiționat apare in urma asocierii repetate a doi excitanți din mediu: un excitant care produce un reflex condiționat și un excitant care provoacă un reflex necondiționat. Datorită asocierii și coincidenței celor doi excitanți, la nivelul scoarței cerebrale, se realizează legături temporare, de intensități diferite, care pot provoca, doar în prezența excitantului condițional (în lipsa excitantului necondițional), reacții reflexe necondiționate.