(lat. re — din nou; producere — a produce) — însușire de bază a organismelor vii de a da naștere la noi organisme asemenea lor; asigură înmulțirea și continuitatea speciilor, precum și variația prin combinarea și recombinarea genelor. Reproducerea se realizează pe seama materialelor din mediu, care, în organism, sunt transformate în substanțe proprii, pe baza codului genetic moștenit de la părinți. În general, reproducerea are loc prin două modalități esențiale. 1. Sexuată, cu alternarea în ciclul vital a meiozei și singamiei (a haplofazei și diplofazei) care asigură fenomenul de variație genetică prin recombinare. 2. Asexuată sau agamică, prin dezvoltarea noilor indivizi, fie dintr-o singură celulă (agamogonie), fie dintr-un grup de celule (vegetativă). Unele organisme au capacitatea de a se reproduce atât sexuat, cât și asexuat. V. ÎNMULŢIRE.