organ, la vertebrate, care asigură recepționarea sunetelor, poziția spațială și echilibrul corpului; la nevertebrate, diverse structuri presupuse a avea funcții auditive. La unele tetrapode, în special la mamifere, urechea este alcătuită din trei părți distincte: urechea externă (reprezentată de pavilionul urechii și meatul auditiv extern), urechea mijlocie sau cavitatea timpanului (situată în osul temporal este plină cu aer și cuprinde osișoare auditive: ciocan, nicovală și scăriță, cavitățile mastoidieție și tuba auditivă sau trompa Eustachio prin care comunică cu faringele) și urechea internă sau labirintul (este alcătuită din labirintul osos și labirintul membranos — plin cu un lichid, endolimfă — situat în interiorul labirintului osos. În labirint se disting trei porțiuni: 1. vestibulul osos, respectiv vestibulul membranos alcătuit din două vezicule — utricula și sacula; 2. canalele semicirculare osoase, respectiv canalele semicirculare membranoase, care împreună cu utricula și sacula formează aparatul vestibular; 3. melcul osos, respectiv melcul membranos sau duetul cochlear - cochlea. În acest ultim segment — în melcul membranos — se află receptorii auditivi localizați într-o formațiune specială, organul Corti. În endolimfă (din canalele semicirculare, utricula și saculă) se găsesc granulații calcaroase — otolite, cu rol în semnalarea poziției corpului. Sunetele, ca excitanți din mediu, colectate de pavilionul urechii sunt dirijate de conductul auditiv extern spre timpan care vibrând le transmite spre urechea medie. În cavitatea timpanică lanțul celor trei osișoare acomodează sunetele, transmițând vibrațiile timpanului spre receptorul auditiv. Acesta este situat în urechea internă, în organul Corti, unde în celulele senzoriale auditive are loc transformarea excitației sonore, în influx nervos. Prin neuronii senzoriali și apoi prin nervul acustic influxul nervos ajunge la scoarța cerebrală unde este transformat în senzație sonoră. Simțul poziției în funcție de gravitație este realizat de către aparatul vestibular în care mișcarea otolitelor are rolul de a excita celulele senzoriale de la care influxul nervos, prin neuronii senzitivi și nervul vestibular, ajunge la scoarța cerebrală, care determină reflexele necesare menținerii poziției și redresării echilibrului.