Emil Racoviță (1896)
Termen | Definiție |
---|---|
UREE |
compus organic de azot (diamida acidului carbonic: H2N —CO—NH2), solubil în apă, practic neutru. Rezultă ca produs de excreție din degradarea proteinelor în organismul unor vertebrate (pești, amfibieni, mamifere) și se elimină prin urină. Este hidrolizată enzimatic de urează. Obținerea pe cale artificială a ureei de către F. Wohler, în 1828, a reprezentat prima sinteză organică și deschiderea unor orizonturi noi chimiei industriale. Ureea este utilizată ca îngrășământ și ca materie primă pentru prepararea unor rășini sintetice. |