tip de ADN caracteristic eucariotelor. La aceste organisme ADN-urile conțin familii de secvențe repetitive (copii multiple de secvențe de baze identice sau foarte asemănătoare). Aceste secvențe, variabile în lungime, de la 130 la 300 perechi de baze (pb), în funcție de specie, pot fi prezente în multe mii de copii pe genom (între 50 la 2 milioane). ADN repetitiv reprezintă între 10 și 80% din totalul ADN. (ADN repetitiv reprezintă 45% la vițel și aproximativ 80% la salamandra Amphiuma, somonul de Pacific, grâu, ceapă). Originea ADN repetitiv poate fi replicarea repetată a unei secvențe preexistente de ADN. Aceste copii au putut să se diversifice mai mult sau mai puțin în timpul evoluției. La speciile cu un strămoș comun, diversele familii de ADN repetitiv sunt înrudite variabil în funcție de gradul lor de divergență evolutivă. Ex. la șoarece secvențele repetitive sunt aranjate în blocuri de circa 100 copii în diferite poziții din diverșii cromozomi. Calculele indică faptul că la 20 000 pb din ADN-ul de la șoarece există cel puțin o secvență repetată. La vițel segmentele de ADN repetitiv apar la 4 000 pb. Alături de ADN cu secvențe înalt repetitive există un ADN mai puțin repetitiv, numit și ADN „intermediar” care ar corespunde ADN ce codifică rARN V. ADN RIBOZOMAL. S-a stabilit că genele care codifică rARN sunt înalt amplificate (repetate; unele specii de plante superioare ar conține mai mult de 20 000 pe genomul diploid). Înalt amplificate sunt și genele care codifică tARN. ADN repetitiv este inactiv în transcripție (ADN repetitiv este situat în cadrul heterocromatinei constitutive). Se admite că ADN repetitiv poate fi implicat în împerecherea cromozomilor, în controlul expresiei genelor, în controlul ciclului celular, în menținerea structurii cromozomilor.