Mitocondriile sunt fabricile de ATP ale celulei.

Gh. Benga (1985)

Claudius Galen

CLAUDIUS GALENGalen (129—200 î.e.n.) s-a născut în oraşul grec Pergam, ca fiu al unui arhitect, care i-a dat o educaţie deosebită, din care nu a lipsit, conform uzului timpului, studiul filosofiei platonice şi aristotelice, al ştiinţelor naturii şi al matematicii. Pentru medicină Galen a avut o înclinare deosebită, pregătindu-se în acest scop în oraşul natal, apoi în urma unor călătorii la Alexandria şi Smirna.

După ce a exercitat un timp medicina la Pergam s-a stabilit, în anul 164, la Roma, unde a devenit medicul lui Marcus Aurelius şi al fiului acestuia, Commodus. Aflându-se cu împăratul la Aquilea pe Dunăre, el ar fi participat la combaterea unei epidemii de pestă, dar datele relative la acest fapt nu sunt integral cunoscute.

Deşi ocupat ca practician, Galen a găsit totuşi timp să redacteze numeroase lucrări din toate domeniile medicinii, începând cu anatomia şi fiziologia omului şi terminând cu scrierile terapeutice şi dietetice.

O nouă ediţie a operelor sale în limba greacă a început a fi publicată încă de acum cinci decenii în cadrul „Corpusului medicilor greci", dar ea este departe de a epuiza întreaga activitate de autor a lui Galen.

O seamă de lucrări s-au păstrat numai în limba latină ca: „Subfiguratio empirica” sau numai în limba arabă „Chestiuni de anatomie”.

 Claudius Galen - opereDin opera lui Galen s-au păstrat aproximativ 80 de lucrări, care au constituit până prin secolul al XVI-lea, principala sursă de documentare a medicilor.

Numărul descoperirilor sale personale nu este atât de mare cum au crezut generaţii de-a rândul care l-au divinizat. Ceea ce rămâne însă valabil din efortul acestui neobosit cercetător este faptul că a colectat întreaga masă de cunoştinţe ale vremii din domeniul ştiinţelor medicale, întrunindu-le într-un sistem care a constituit multă vreme catehismul practicii medicale şi pe care el însuşi îl socotea ca reprezentând o lucrare integrală, enciclopedică.

Observaţiile şi studiile sale efectuate pe animale au stat la baza dezvoltării cunoştinţelor de anatomie umană. El a studiat musculatura, aparatul digestiv, aparatul respirator, sistemul nervos, structura inimii etc., fiind printre primii medici din antichitate care a practicat vivisecţia.

Faptul că nu a executat disecţii pe cadavrele umane, ci numai la animale l-a împiedicat pe Galen să explice ştiinţific structura corpului omenesc, deşi prin analogie a ajuns la anumite concluzii. Unele dintre deducţiile sale dovedesc spirit de observaţie şi activitate experimentală. El a stabilit de pildă, semnificaţia secţionării măduvei spinării la diverse niveluri, urmată de perturbări ale nervilor motori şi ale sensibilităţii, precum şi faptul că, secţionarea măduvei la nivelul vertebrelor I şi II spinale provoacă moartea.

Astfel, Galen a descris cu exactitate şapte perechi de nervi cranieni şi a studiat pe cale experimentală rolul nervilor în organism. El a extras părţi din creier şi măduva spinării la porc pentru a-şi da seama mai bine de modalităţile funcţionale ale acestor organe; tot pe cale experimentală a dovedit, legând ureterele, originea renală a excreţiei urinare, împotriva concepţiilor eronate ale medicilor vremii.

În explicarea procesului de digestie se observă, în concepţia sa, influenţa animismului. El a arătat că alimentele ajunse în tubul digestiv trec prin ficat, unde se transformă în sânge, iar părţile nedigerate sunt preluate de splină şi transformate în fiere neagră, care este eliminată prin intestin.

Galen s-a preocupat, ca şi predecesorii săi hipocratici, de problema circulaţiei sângelui, fiind ultimul dintre marii medici ai antichităţii, care a studiat experimental funcţiile cordului; adevăratul mecanism al circulaţiei a devenit cunoscut însă mult mai târziu, datorită lui William Harvey.

Galen cunoştea structura inimii şi a înţeles rolul valvulelor; a descoperit la embrion canalul care stabileşte legătura dintre artera pulmonară şi artera aortă, care apoi se închide. De asemenea a arătat că arterele, ca şi venele, conţin atât sânge cât şi aer (în sensul conţinutului de oxigen şi dioxid de carbon), deşi uneori face şi afirmaţii contrarii.

Galen a executat şi experienţe pentru a demonstra pulsaţiile cordului, fixând artera prin două ligaturi şi secţionând apoi arterele între ele. A introdus un tub în locul fragmentului extras şi a demonstrat oprirea pulsaţiilor, care reveneau când ligaturile erau desfăcute.

Despre structura inimii avea o părere greşită, deoarece nu socotea că este de natură musculară.

Caracterul metafizic al anatomiei şi îndeosebi al fiziologiei galenice rezultă şi din faptul că el a imaginat diverse „forţe“ – pulsaţiile motorii –, inclusiv o „forţă de gândire“.

Lipsa unei tehnici necesare studiului anatomic al organelor, cât şi interzicerea disecţiei cadavrelor omeneşti a generat şi unele concepţii greşite cu privire la anatomia şi fiziologia animală. Ca şi Aristotel, a considerat că bolile se datorează dezechilibrului lichidelor umorale din organismul uman.

Din punct de vedere filosofic, el a adoptat concepţiile animiste ale lui Aristotel, dar în domeniul medicinii şi fiziologiei a avut o poziţie materialistă cu unele interpretări idealiste.

Concepţiile lui Claudius Galen au fost influenţate de concepţiile societăţii antice în declin, de aceea unele dintre ele au fost idealiste (teologice şi vitaliste).

După moartea sa, o parte din lucrări au fost distruse de către popoarele migratoare, care au invadat Imperiul Roman, iar o altă parte s-au pierdut.

Unele dintre manuscrisele sale care au putut fi salvate, au fost conservate şi copiate de către călugări, iar altele au fost traduse de musulmani. Astfel, Avicenna a tradus cartea lui Galen, în arabă, iar în secolul al XII-lea, cartea a fost tradusă în latină.

Deşi Galen, prin cercetările sale, a contribuit mult la dezvoltarea medicinii, anatomiei şi fiziologiei, în cursul Evului Mediu, lucrările sale au fost dogmatizate, traduse inexact şi astfel ele au constituit o frână în dezvoltarea ştiinţelor, fiind necesară o luptă îndelungată pentru scoaterea adevărului la lumină.

 

Prev Next
claudius-galen

Galen (129—200 î.e.n.) s-a născut în oraşul grec Pergam, ca fiu al unui arhitect, care i-a dat o educaţie deosebită, din care nu a lipsit, conform uzului timpului, studiul filosofiei platonice şi a...

Read more

Biologi români