Întreaga clasă a plantelor celulare este alcătuită numai din celule.

Th. Schwann (1874)

Ibn-Sina Avicenna

AvicennaIbn-Sina Avicenna (Abū ʿAlī al-Ḥusayn ibn ʿAbd Allāh ibn Sīnā)(980—1037), este un reprezentant de seamă al medicinii şi biologiei arabe.
Marele medic şi naturalist s-a născut în anul 980 la Buchara şi a murit în anul 1037 la Hamadan.
Ibn-Sina, cunoscut mai ales sub numele latinizat de Avicenna, a fost supranumit „principele medicilor” şi „floarea culturii arabe”, fiindcă pe lângă un excepţional medic şi savant, era un filosof de mare fineţe, un abil om de stat şi un talentat poet.
Ibn-Sina a fost o figură de un umanism universal, de felul lui Leonardo da Vinci sau Goethe.
Originea lui a fost controversată, fiind considerat persan sau arab.
În prezent se cunoaşte că a aparţinut poporului tadjik.

Încă de la vârsta de 10 ani Ibn-Sina ştia „pe dinafară” „Coranul” şi studia cu mult interes metafizica, fizica şi filosofia. La 16 ani s-a apucat de medicină, pe care, după propria-i mărturisire, „n-a găsit-o prea grea “, în schimb „Metafizica” lui Aristotel, pe care o citise de 40 de ori, nu a ajuns să o priceapă decât dintr-o cărţulie a unui comentator, Al-Farabi.
Desi încă foarte tânăr i se dusese vestea că era un medic excelent. Însusi emirul Nuh Ibn Mansur, bolnav de multă vreme şi socotit fără leac, l-a chemat pe Ibn-Sina-Avicenna şi nu mare i-a fost surpriza că l-a vindecat.

Drept răsplată, emirul i-a îngăduit să se folosească de biblioteca sa, care cuprindea cele mai felurite scrieri. Era cea mai râvniţă şi binevenită răsplată pentru tânărul medic dornic de a cunoaşte cât mai mult din tainele medicinii.
Viaţa acestui om deosebit a fost zbuciumată. Făcea parte dintr-o sectă proscrisă, din care cauză familia lui a avut de suferit nenumărate prigoniri; când se socotea mai liniştit trebuia să fugă pentru a-şi salva viaţa. El a căutat însă să învingă aceste adversităţi prin filosofie, citind, scriind sau dictând credinciosului său ucenic Ghiuzgiani sau practicând larg binefacerea.
Faima lui se întemeiază, în primul rând, pe lucrările medicale, dar înainte de a ne ocupa de această latură a personalităţii sale, să amintim în treacăt că a fost şi un distins poet, filosof şi om de ştiinţă. Operele medicale şi le-a scris în arabă, iar poezia în limba persană. Istoricii literari, cunoscători ai literaturii orientale, asigură că unele dintre catrenele atribuite lui Omar Khayam au fost în realitate compuse cu un veac mai înainte de Ibn-Sina.
În filosofie el împarte gloria numai cu Averroes, mare gânditor arab. În fizică a sugerat posibilitatea de a măsura viteza luminii. În muzică a adâncit fizica tonurilor şi armoniei. În chimie şi mineralogie a respins teoria transmutaţiei metalelor.
Tratarea durerilor de spate, conform AvicennaÎn medicină, a scris peste 20 de lucrări. Una dintre cele mai remarcabile a fost „Kitab-assifa “(Cartea vindecării), în care, pe lângă medicină, se întâlnesc elemente de geologie, geofizică, meteorologie, botanică, zoologie etc., fiind considerată drept cea mai importantă scriere ştiinţifico-filozofică a vremii sale.
Cea mai strălucitoare operă a sa a rămas însă neegalatul „Al-Quanun “(Canonul ştiinţei medicale), o lucrare impregnată de dogmatismul care transpare din însăşi denumirea operei – Canon – adică adevăr indiscutabil.
Lucrarea aceasta a fost socotită „o biblie medicală, mai durabilă decât orice altă scriere” şi „cea mai frumoasă dintre câte s-au alcătuit vreodată”. Este un tom voluminos, care cuprinde un milion de cuvinte, în care autorul caută să pună în ordine tot ce se cunoştea pe atunci în anatomie, fiziologie, diagnostic şi tratament.
Canonul cuprinde cinci capitole: medicina teoretică, medicamentele simple, unele boli şi tratamentul lor, bolile generale şi farmacologia.
Orientarea generală medicală a lui Ibn-Sina a fost hipocrato-galenică. Opera lui unanim lăudată cuprinde desigur şi părţi criticabile, mai ales, din anatomie şi fiziologie. Acest lucru este de înţeles, fiindcă Ibn-Sina nu a avut posibilitatea să practice autopsia. El a trebuit să ia totul de la Galen.
Ibn-Sina reprezintă unul din cei mai iluştri medici şi filosofi ai civilizaţiei arabe, care şi-a adus aportul la evoluţia ştiinţelor medicale şi biologice.

Prev Next
john-ray-fondatorul-taxonomiei-plantelor

Ilustrul naturalist englez s-a născut în 1628, la Black-Notley, și a murit în același oraș în 1704. Deși urmează teologiei, Ray renunță la această carieră și se dedică, în întregime, cercetărilor biologice, sprijinit fo...

Read more

Biologi români